AJUNUL BOBOTEZEI 2022. Ziua când se prind farmecele. Superstiţii pentru noroc de bani

În Ajunul Bobotezei în bisericile ortodoxe se va oficia, pentru a doua oară anul acesta, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Conform rânduielilor tipiconale, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar in ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Există mai multe tradiții și superstiții legate de Ajunul Bobotezei. În ziua de 5 ianuarie se ține post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea nimic. Se spune că celor care postesc de Ajunul Bobotezei le merge bine tot anul. Canoanele Bisericii învață că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasmă pe nemâncate, scrie CreştinOrtodox.ro. În Tipicul Sfântului Sava se spune că,  nu se ține post negru doar atunci când Ajunul cade duminică sau sâmbătă. 

Cu Agheasmă Mare se stropesc casele credincioșilor și locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Dacă Agheasmă Mică se poate săvârși ori de câte ori credincioșii doresc acest lucru, Agheasmă Mare se oficiază de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului și pe 6 ianuarie, în ziua praznicului Boboteze

Cenuşa din sobă şi gunoiul din casă se strâng dimineaţa pentru a fi presărate primăvara pe câmp. Asta ar aduce mai multă roadă, iar plantele ar fi protejate de insecte și fenomene meteo nefavorabile care ar putea reduce considerabil recolta

De Ajun, nu sunt permise certurile în casă. Oamenii trebuie să încerce să evite conflictele şi nu se dă nimic cu împrumut, nici măcar jăratec. În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul şi opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfinţite.

O altă superstiție din popor spune că în seara de Ajun oamenii pot afla cât timp vor trăi. Membrii familiei iau la miezul nopţii cărbuni din vatră. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, iar cel mai longeviv va fi cel al cărui cărbune se va stinge ultimul. Există o superstiție legată și de animale. Se spune că în Ajunul Bobotezei acestea vorbesc în grajd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.