Arad: 28 de mașini ridicate și zeci de amenzi, în zona Serviciului de Ambulanță și a Spitalului Județean din Arad

28 de mașini a ridicat Poliția Locală din Arad în ultimele 2 săptămâni de pe strada Andreny Karoly, din zona spitalul județean și a serviciului de ambulanță, a anunțat Poliția Locală Arad pe contul său de Facebook.

Toate mașinile erau parcate ilegal, încurcând sau chiar blocând circulația în zonă.
În aceeași perioadă, tot pe strada Andreny Karoly a fost aplicate în total 62 de sancțiuni.
Poliția Locală spune că asemenea acțiuni dau roade și dă ca exemplu stația de autobuz din zona UTA, sensul de mers către Gara Mare, unde după mai multe amenzi și mașini ridicate, călători pot urca sau coborî în siguranță din autobuze, până acum stația fiind mereu blocată de mașini parcate ilegal.
Poliția Locală Arad atenționează că asemenea controale vor continua.