252 de persoane și 19 societăți comerciale au fost controlate, în ultimele 24 de ore, decătre polițiștii din Arad cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare, a anunțat, vineri, Prefectura Arad.

În aceeași perioadă, jandarmii din Arad au verificat 94 persoane, iar polițiștii locali, 626 de persoane.

Ca urmare a acestor verificări, polițiștii din Arad, jandarmii și polițiștii locali au aplicat 78 de amenzi în valoare totală de 130.000 de lei.

Autoritățile atenționează că asemenea controale vor continua.