Arad: 9 blocuri din municipiul Arad, reabilitate termic cu 12 milioane de euro, fonduri europene

Nouă blocuri din municipiul Arad vor beneficia de lucrări de reabilitare termică, în valoare de 12 milioane de lei, fonduri europene, contractul de finanţare fiind semnat decătre primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.

La blocurile incluse în proiect vor avea loc lucrări de izolare termică a faţadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă şi se va realiza izolarea planşeelor peste subsol şi peste ultimul nivel. De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile de alimentare cu apă rece, canalizare, încălzire/apă caldă menajeră şi iluminat.

Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, „investiţiile prevăd creşterea eficienţei energetice în sectorul rezidenţial, iar în cele nouă blocuri sunt 401 apartamente care la finalul lucrărilor vor beneficia de un consum mai mic de energie pentru încălzire”.

Valoarea totală a finanţării este de 12.173.250 lei, cu o perioadă de implementare este de 28 de luni.

Conform directorului Agenției de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, „este unul dintre cele mai complexe şi consistente contracte pe zona de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. Vorbim despre un număr de 401 apartamente ce vor beneficia de un consum mai mic de energie pentru încălzire în urma intervențiilor realizate. Mai mult decât atât cu siguranţă se va asigura un confort termic pe o perioadă mult mai lungă, atât iarna cât şi vara. Nu este de neglijat nici componenta estetică, această izolare va genera o schimbare de estetică urbană semnificativă, iar valoarea imobilelor va fi alta la finalul acestor lucrări. Valoarea totală a investiției este de 12.173.250 lei, din care cea mai mare parte este finanțare nerambursabilă în valoare de 7.062.853 lei. Beneficiarii proiectului vor contribui cu o cofinanţare de 25%, iar administraţia locală cu 15% din valoarea totală a investiţiei. Perioada de implementare este de 28 de luni”.

Cu ocazia semnării contractelor de finanţare, primarul Gheorghe Falcă a mai declarat că la nivel de municipiului sunt în faze diferite de implementare proiecte cu fonduri europene în valoare de 142 milioane euro.

Blocurile reabilitate termic

-Bd. Ștefan Augustin Doinaș, bl. 42 (S+P+4);
-Bd. Revoluției, nr. 26-38 (S+P+3/ S+P+4/ S+P+5);
-Calea Iuliu Maniu, Bloc P3 (S+P+10);
-Str. Abrud, Bloc 185-186 (S+P+4);
-Str. Stupilor, Bloc A33 (S+P+4);
-Str. Abrud, Bloc 216 (S+P+4);
-Str. Rodnei, Bloc 5 (S+P+4);
-Aleea Tomis, Bloc X2 (S+P+10);
-Aleea Aurel Vlaicu, Bloc A1-3 (S+P+10).