Arad: 949 de persoane și 21 de companii, controlate, și 148 de amenzi în valoare de 110.195 lei, ca urmare a ordonanțelor militare, la Arad

949 de persoane și 21 societăți comerciale au fost controlate, în ultimele 24 de ore, decătre polițiștii din Arad cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare, a anunțat, Prefectura Arad.

În urma acestor verificări, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 98.695 lei. Nu au fost întocmite dosare penale.

În același interval de timp, jandarmii din Arad au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.900 lei.

Polițiștii locali din Arad, acționând cu un efectiv de 47 de cadre și 23 mijloace auto, au întocmit în ultimele 24 de ore un număr de 30 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 8.600 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.