Un accident în care au fost implicate 2 mașini în care se aflau 5 persoane, dintre care una a ajuns la spital, a avut loc, vineri, pe drumul județean 709D în comuna Semlac, din județul Arad.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de medici, polițiști și pompieri.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa, „la accident s-au deplaseaza un echipaj Descarcerare ușoară – Detașamentul Arad, un echipaj SMURD, 2 echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad și un echipaj Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Semlac”.

Printre cele 5 persoane se află mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.

„În total au fost 5 participanți la trafic iar in urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, un bărbat în vârstă de 46 ani, care a fost blocat în mașină, a fost predat echipajului SMURD și urmează sa fie transportată la spital”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad