Arad: Alcoolemie-record, descoperită de către polițiștii din Arad la un bărbat pe care l-au oprit în trafic prin municipiu

O alcoolemie-record a fost descoperită decătre polițiștii din Arad la un bărbat pe care l-au oprit în trafic prin municipiu.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, „polițiștii Secției 2 de Poliție Micălaca au depistat un bărbat de 47 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Radnei din Municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice”.

„Ca urmare a testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,47 mg./l. alcool în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.