Arad: Ample lucrări de 35 de milioane de euro în centrul Aradului. Primarul Gheorghe Falcă: „în câteva săptămâni intrăm cu excavatoarele pe bulevardul Revoluţiei”

Centrul municipiului Arad intră, în câteva săptămâni, în ample lucrări de reabilitare, care sunt esitmate la circa 35 de milioane de euro și ar trebui să fie gata în 2 ani, a anunțat, miercuri, primarul Gheorghe Falcă.

Banii provin din foduri locale și europene, iar proiectele privesc atât infrastructura, cât şi faţadele unor palate istorice.

Conform edilului şef al Aradului, va fi refăcută canalizarea de pe bulevardul Revoluţiei şi străzi adiacente, pe o distanţă de cinci kilometri, iar aici vor fi schimbate şi conductele de apă şi termoficare. Aceste lucrări vor costa, în total, aproximativ 65 de milioane de lei. Reţeaua de canalizare în zona ultracentrală are 110 ani, iar conductele de apă şi termoficare sunt vechi de aproape 50 de ani.

Totodată, drumurile şi trotuarele vor fi refăcute, costurile fiind estimate la peste 40 de milioane de lei. Primăria va mai reabilita o serie de clădiri din centrul oraşului, precum Teatrul Clasic Ioan Slavici, cu 17,2 milioane de lei, trei licee, cu 37 milioane de lei în total, şi faţadele unor palate care aparţin municipalităţii.

Şantierele ar urma să fie închise la finalul anului 2020, iar pe perioada lucrărilor vor fi afectate traficul din centrul oraşului şi confortul locuitorilor.

Primarul Gheorghe Falcă a mai declarat că estimează „un număr mare de schele în centru oraşului, motiv pentru care ne cerem scuze locuitorilor. În câteva săptămâni intrăm cu excavatoarele pe bulevardul Revoluţiei. Redirijarea traficului va fi o provocare, mai ales că în zonă sunt multe şcoli mari”, a mai declarat primarul Gheorghe Falcă

Municipalitatea a estimat valoarea investiţiilor la peste 35 de milioane de lei în cei doi ani, reprezentând fonduri locale şi europene.

În perioada şantierelor anunţate de municipalitate, proprietarii mai multor clădiri istorice din centrul oraşului vor derula lucrări de reabilitare a faţadelor, fiind emise deja autorizaţiile de construire.