Arad: AUDIO 11 investitori, distinși cu Medalia Crucea Centenar, după ce au donat bani pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad

11 investitori concesionar OMV-Petrom, care au făcut donații către Compartimentulde Boli Infecțioase Copii dincadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, au primit, marți, Medalia Crucea Centenar.

Distincția a fost acordată decătre președintele Consiliulu Județean Arad, Iustin Cionca.
„Când administrația și societatea civilă își unesc forțele se produc rezultate spectaculoase pentru comunitate. Am oferit distincția de astăzi ca un gest de respect și recunoștință pentru cei care se implică și contribuie la bunul mers al societății. Trăim într-o bicrocrație cruntă, de aceea încurajez donațiile către ONG-urile care se implică în problemele comunității. Prin aceste ONG-uri lucrările sunt mult mai rapide, iar datorită faptului că nu sunt condiționați de oferta celui mai mic preț cum este administrația publică, și calitatea lucrărilor este de multe ori superioară”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat anterior Medalia Centenar și altor investitori care au făcut donații pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Cine sunt cei 11 care au donat bani

Au primit Medalia ,,Crucea Centenar”: Țolea Ovidiu (O&A Invest SRL), Horel Petri (Petri Oil Management), Tamaș Codin (SC Radco West Srl), Darius Barbu (Sc Barbu West Consulting Srl), Adrian Ștefan Pop (SC STEPADEL OIL SRL), Dan Orodan (SC ORMADA BUSINESS OIL SRL), Ursoi David Dănuț (S.C. N&D BUSINESS OIL S.R.L), Csiki Istvan (S.C. ROLY WEST TEAM S.R.L), Teodora Fericean (SC DORANIK MOTORS SRL), Cristina Marc (SC Crivani Oil 2016 SRL) și Anghel Lucian Ioan (Atena Oil SRL).