Arad: AUDIO Câte persoane și-au făcut pe bani testul pentru noul coronavirus în prima zi în care Spitalul Județean din Arad oferă acest serviciu contra-cost

La Arad a existat interes pentru realizarea testelor la cerere pentru noul coronavirus încă din prima zi de când Spitalul Clinic JUdețean de Urgență Arad a oferit acest serviciu, care este contra-cost.

„Luni, în prima zi, am avut 5 persoane care au efectuat testul, iar pentru marți sunt programate 10 persoane. Testările se fac doar prin programare. (…) Programările se realizează telefonic, prin centrala Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – telefon: 0357/40.72.00 sau 0257/ 22.00.00, interior 175. Recoltarea probelor se va efectua între orele 08.00 – 12.00, în ambulatoriul spitalului (strada Andrenyi Karoly), iar rezultatele vor fi eliberate în interval de 24 de ore”, a declarat purtătorul decuvânt al spitalului, Simina Roz.

Numerele de telefon la găsiți pe pagina de internet și pe contul de facebook al spitalul județean din Arad. Examinările la cerere se realizează contra-cost, tariful fiind stabilit la 215 lei pentru o testare.

Spital precizează că testările la cerere, contra-cost, se realizează pentru cei care din diferite motive vor o asemenea analiză sau au nevoie de un document medical care să confirme că nu au COVID0-19, persoane care nu intră în metodologia testării gratuite. Pentru celelalte persoane – care au simptome, au intrat în contact cu persoane bolnave sau se încadrează în categoriile menționate de metodologie – testările se fac gratuit în continuare.