Arad: AUDIO Cum arată Compartimentul Clinic de Boli Infecțioase Copii, reabilitat și modernizat cu ajutorul societății civile și companiilor din Arad

Compartimentul Clinic de Boli Infecțioase Copii dincadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost inaugurat, joi, dupăce a fost reabilitat și modernizat complet de Asociția „Cetatea Voluntarilor” și Consiliul Județean Arad. Lucrările au avut loc în cadrul proiectului «Cu drag, pentru viitor», prin care asociația adună fonduri de la agenții economici și alte organizații pentru a moderniza secțiile de copii ale spitalului.

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „este încă un exemplu de bună colaborare între administrație, societatea civilă și mediul de afaceri, beneficiarii fiind copiii noștri. Prin munca și perseverența reprezentanților Asociației «Cetatea Voluntarilor», prin contribuția mediului economic arădean și cu sprijinul cadrelor medicale și al administrației, proiectul «Cu drag, pentru viitor» a mai parcurs o etapă. Reușim, astfel, să oferim Aradului primul ambulatoriu modern pentru tratarea bolilor infecțioase la copii, ce va deservi tot județul”.

„Eu mă bucur nu doar de aceste realizări, dar și de faptul că am reușit să cunosc foarte mulți oameni deosebiți, altruiști, receptivi la nevoile societății. Un exemplu elocvent îl reprezintă comunitatea din comuna arădeană Apateu, care prin intermediul școlii generale condusă de directorul Claudiu Vlad a donat o sumă importantă pentru modernizarea acestei secții”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Președintele Asociației Cetatea Voluntarilor, Ana Maria Popa, a mulțumit companiilor, sponsorilor și voluntarilor, toți celor implicați, și a anunat că proiectele «Cetății Voluntarilor» vor continua.

Zona reabilitată va avea acces independent, trei cabinete destinate diagnosticării și tratării bolilor digestive, trei cabinete pentru boli aerogene, două săli pentru spitalizarea de zi, un cabinet de recoltare, două săli de așteptare, o sală pentru primirea pacienților și un spațiu pentru programarea lor.

Acesta este cel de-al IV-lea proiect finalizat de Asociația „Cetatea Voluntarilor”.