Europarlamentarul Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL Regiunea Vest și președinte al organizației județene a PNL Arad, a declarat, duminică seara, că românii au obligat PNL să facă „o politică corectă” şi reforme, votând şi pentru un program pe patru ani care „să corecteze gafele şi abuzurile făcute de PSD”.
„Cetăţenii ne-au obligat, prin votul lor, ca de aici încolo să facem o politică corectă şi să producem reforme. De aceea, anul 2020 înseamnă un an de consolidare în administraţia locală a PNL şi un vot pentru un program de guvernare pe patru ani, care să corecteze gafele şi abuzurile făcute de PSD, să relanseze economia românească, să creeze locuri de muncă, să dea speranţe în toate regiunile din România, pentru că noi, în vestul ţării, în special în Arad, din punct de vedere al locurilor de muncă stăm bine. Odată cu creşterea economică vor creşte salariile românilor care sunt în sistemul privat, care activează în economia reală”, a mai declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Ascultă aici sau în linkul de ma jos declarația completă a europarlamentarului PNL, Gheorghe Falcă.
Conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după numărarea voturilor exprimate în toate cele 437 de secţii din judeţul Arad, Klaus Iohannis a câştigat detaşat în acest judeţ, cu 69,66% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obţinut 30,34 %.