Arad: AUDIO Incendiu la o clădire ce aparține unui stadion de fotbal din Arad

O clădirecare aparține stadionului din localitatea Aluniș, din comuna Frumușeni, județul Arad, a fost cuprinsă, sâmbătă după masă, de un incendiu.

La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de pompieri militari și voluntari.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa, „a intervenit Detașamentul Arad cu 2 Autospeciale de Stingere cu Apă și Spumă, SMURD Vladimirescu, 1 autospecială de primă intervenție, 1 ofițer și 12 Subofițeri, alături de Servicul Voluntar pentru Situații de Urgență Frumușeni”.

„Incendiul a cuprins o clădire care aparține de Stadionul Aluniș. Au ars circa 150 mp acoperiș și circa 40 mp in interior”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.

Pompierii continuă cercetările pentru a stabili cauza incendiului.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad