Arad: AUDIO Pe Aeroportul Internațional Arad a început cel mai mare festival din vestul României

Celebrul artist trance, Paul van Dyk, este capul de afiș al evenimentului , care are loc la Arad în perioada 28-30 iunie.
Principalul organizator al festivalului, deputatul PNL Glad Varga.

Festivalul, care are loc și în acest an pe Aeroportul Internațional Arad, are tematică spațială, iar organizatorii spun că așteaptă și anul acesta iubitorii de spațiu pentru a decola în cel mai frumos laborator din Univers – Stația Spațială Arad Open Air, locul în care se fabrică fericirea.

De muzică se vor ocupa Paul van Dyk, Markus Schulz, BUG Mafia, DOC cu invitați: Deliric, Vlad Dobrescu, Exile și DJ Nasa, Mahmut Orhan, Burak Yeter, Swanky Tunes, Petre Inspirescu, Andrey Pushkarev, Mihigh, Barac și Tulbure.

Zona în care se desfășoară festivalul, aeroportul din Arad, propune participanților o legătură cu spațiul, navele spațiale și echipajul. Călătoria nu va fi doar una muzicală, ci toate activitățile, scenografiile și atmosfera vor fi unele care le vor aminti celor prezenți că nu există limite, că fericirea se fabrică aici.

Însumat, Arad Open Air Festival reprezintă 72 de ore de muzică live și dj set-uri, dar și multe activități pe timpul zilei și nopții, precum și activități artistice. Festivalul include o zonă de mâncare, precum și una pentru relaxare, o zonă dedicată camping-ului, propunând astfel melomanilor o experiență completă.

Abonamentele pentru cele 3 zile cumpărate online costă 119 lei, iar cele cumpărate la fața locului costă 149 de lei, în vreme ce un bilet pentru o zi cumpărat de la locul festivalului costă 60 de lei.

Puteți afla mai multe despre festival la www.openairfestival.ro , pe pagina de Facebook a festivalului https://www.facebook.com/aradopenair/ , precum https://www.instagram.com/aradopenair/