Arad: AUDIO Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar: „PSD a înțeles mesajul transmis de către electorat și s-a angajat în schimbăr profunde”

Președintele PSD Arad Dorel Căprar consideră, vineri, că Partidul Social Democrat a înțeles mesajul transmis de electorat și s-a angajat în schimbări profunde. În acest sens, anul viitor, PSD Arad va propune la Consiliul Județean o echipă de oameni pregătiți, onești, cu experiență în administrația publică, care cunosc bine județul și ştiu ce probleme sunt în fiecare localitate.

Conform președintelui PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, „PSD Arad va susține în continuare realizarea tuturor proiectelor depuse de primari și aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Fondul de Dezvoltare și Investiții. Prin FDI se accelerează schimbările în bine ale localităților din județul Arad, prin completarea tipurilor de investiții posibile și mai ales prin simplificarea procedurilor și rapiditatea cu care se pot finanța proiectele. Practic fiecare primar are acces extrem de simplu la sprijin financiar atât pentru proiectele noi cât și pentru cele începute, prin completarea și trimiterea doar a două documente”.

Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

„Din 2020 județul Arad trebuie să fie administrat de un om gospodar, care să cunoască fiecare localite și să fie permanent pe teren pentru a se consulta cu arădenii și pentru a umări că se respectă termenele și se fac lucrări de calitate la nivelul infrastructurii locale. Aradul are nevoie mai puțin de politică și mai mult de oameni competenți, buni manageri, care să asculte cetățenii și să fie deschiși la nevoile reale ale acestora”, a mai declarat Dorel Căprar.

În perioada următoare reprezentanții PSD Arad se vor consulta cu cetățenii din fiecare oraș, comună și sat pentru a realiza un plan real și concret privind dezvoltarea județului și atragerea de investiții la nivel local.

„Arădenii nu mai trebuie să fie amăgiți de politicieni care nu acționează în interesul lor. Arădenii merită să aibă acces la drumuri asfaltate, la spitale și școli moderne. Toți locuitorii din județul Arad trebuie să beneficieze de condiții decente de trai și să beneficieze de servicii publice de calitate din partea administrației județene. Echipa care va câștiga alegerile locale în 2020 și va prelua conducerea Consiliului Județean Arad trebuie să se preocupe de refacerea infrastructurii rutiere din zonele periferice ale județului. Fiecare arădean trebuie tratat la fel și nu diferit în funcție de interesele unui partid sau altuia”, a mai declarat președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.