Complexul Muzeal din Arad se alătură protestului care are loc miercuri, 3 iulie, în mai multe muzee din țară, față de reducerea drastică bugetului instituțiilor de cultură care sunt subordonate direct Ministerului Culturii.
Muzeul din Arad, care se află în subordinea Consiliului Județean Arad, nu are probleme cu bugetul, care este chiar mai mare cu peste 20 de procenete decât anul trecut, dar situația de la nivel național cere luarea unor măsuri concrete.
Directorul Complexului Muzeal Arad, Ioan Inel Constantin.
Protestul are loc miercuri, între orele 11-12, perioadă în care angajații tuturor secțiilor vor purta pe braț banderole albe pentru a atrage atenția asupra situației în care se află cultura.
Pe perioada protestului, muzeul va fi deschis, iar cei interesați vor putea vedea expozițiile ca de obicei.