Arad: AUDIO Românii din vechea vatră a Maramureşului istoric, Ucraina, ajutați de către autoritățile din Arad. Ce se va întâmpla

Comunitatea de români din vechea vatră a Maramureşului istoric din dreapta râului Tisa, în Ucraina, va fi sprijintă decătre autoritățile locale din Arad, prin donare de carte, publicaţii sau alte materiale care au caracter istoric, cultural şi educaţional.

La Consiliul Judeţean Arad a avut loc, luni, semnarea protocolului de colaborare dintre Complexul Muzeal Arad şi Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.

„Părţile semnatare au în vedere valorificarea patrimoniului istoric prin organizarea de expoziţii, seminarii, colocvii, editare de carte precum şi alte activităţi cultural–educative”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Răzvan Cadar.

Transcarpatia este o regiune situată în sud-vestul Ucrainei, între râul Tisa şi Carpaţii Ucrainei la graniţa de nord a României. Aici convieţuiesc mai multe etnii, cea românească fiind a treia ca mărime. „La nord de Tisa, în Maramureșul istoric, se află o comunitate de 30.000 de români. Pentru sprijinirea comunității românești din Transcarpatia, aflați în vechea vatră a Maramureșului voievodal, este necesară o intensă activitate culturală, educativă, civică”, a declarat directorul Complexului Muzeal Arad, Constantin Ioan Inel.

Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, prin preşedintele dr. Ion M. Botoş, se implică permanent în problemele actuale cu care se confruntă românii din Maramureşul istoric.

Românii din dreapta râului Tisa au avut de-a lungul timpului o istorie zbuciumată. Maramureşul voivodal, de unde odată în vreme a plecat voievodul Dragoş din Bedeu, primul descălecător şi întemeietorul Moldovei, a aparţinut pe rând Austro-Ungariei, Cehoslovaciei, Ungariei hortiste, URSS-ului, iar acum Ucrainei. La 1 decembrie 1918, românii maramureşeni din dreapta Tisei au avut delegaţi credenţionali care au votat necondiţionat unirea cu România.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad