Sindicatul Democratic din Învăţământ (SDI) Arad a folosit o parte din cotizaţiile lunare ale membrilor pentru a cumpăra echipamente de protecţie pentru medici, care au fost donate cadrelor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Conform președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, prof. Dănuț Ienășescu, „au fost făcute trei donaţii succesive către spital, având o valoare totală de 25.000 de lei. Sunt bani exclusiv din cotizaţiile membrilor noştri”.
„S-au cumpărat exact materialele cele mai importante, cum sunt mii de măşti de protecţie sau halate necesare cadrelor medicale în lupta cu Covid-19, dar şi un număr mare de perfuzoare pentru situaţiile problematice din secţiile spitalului”, a mai declarat președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, prof. Dănuț Ienășescu.
SDI Arad, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, are aproximativ 5.000 de membri, reprezentând 95% dintre salariaţii sistemului de învăţământ din judeţ.