Arad: Autoritățile au întins covorul roșu în fața investitorilor din Italia. 28 de investitori au primit „Distincția Centenar”, cea mai importantă din Anul Centenar

Consiliul Județean și Primăria Municipiului Arad au întins, marți seara, covorul roșu în fața investitorilor italieni din Arad în semn de prețuire pentru contribuția lor la dezvoltarea Aradului. La propriu. Totul s-a întâmplat pentru a marca 10 ani de existență Centrului Cultural Italian din Arad, care funcționează sub egida Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

În cadrul unei ceremonii, care a avut loc la Consiliul Județean, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, şi viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, au acordat Distincţia Centenar unui număr de 28 de investitori italieni din judeţul Arad, unora dintre cei mai longevivi sau cei mai puternici investitori care s-au stabilit în Arad.

Peste 30.000 de locuri de muncă și investiții de câteva sute de milioane de euro

Consulul Onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio, distins şi el cu acest prilej cu cea mai înaltă distincţie acordată de administraţia arădeană în Anul Centenar, a precizat că în judeţul Arad investitorii italieni au creat peste 30 de mii de locuri de muncă şi au investit sute de milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Academic al Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad, rectorul fondator prof. univ. dr. Aurel Ardelean a insistat în cuvântul său asupra parteneriatelor dintre administraţie şi universitate, respectiv universitate şi mediul de afaceri. La rândul său, rectorul universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, a dezvoltat ideea colaborărilor academice dintre spaţiul arădean şi cel italian în beneficiul comunităţilor locale.

Cele 4 capitole ale relației Arad – Italia

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, sunt patru capitole distincte ale relației dintre Arad și cetățenii italieni care au venit aici după Revoluție: învățământul superior arădean care a tranformat județul într-o destinație pentru mii de tineri din Italia, de-a lungul anilor; mediul de afaceri italian, care a recunoscut potențialul Aradului și a adus în județ capital, a creat locuri de muncă și oportunități de dezvoltare; Centrul Cultural Italian, care prin limbajul universal a culturii a diminiuat și mai mult distanța dintre Italia și Arad; și parteneriatul dintre județul Arad și regiunea Veneto, din Italia, cu care s-au dezvoltat proiecte importante de dezvoltare a comunităţilor locale.

„Cultura este nobilă, frumoasă şi ne uneşte. Administraţia serveşte comunitatea prin proiectele pe care le accesează şi le pune în mişcare, prin legăturile pe care le creează. Dar ceea ce alimentează şi cultura şi administraţia este mediul de afaceri! Suntem unde suntem, printre cele mai dezvoltate judeţe din România, cu un şomaj de 1,3% la nivelul judeţului Arad (de 6 ori mai mic decât media europeană), cu exporturi de 3,5 miliarde de euro în anul 2017 doar din judeţul nostru, o destinaţie pentru românii care sunt în căutarea unui loc de muncă la ei în ţară şi pentru străinii de lângă graniţă, dispuşi să lucreze în România; suntem un județ puternic și atractiv, datorită investitorilor care au ales Aradul, datorită directorilor și administratorilor care gestionează foarte bine marile companii din județul Arad pe care le conduc! Suntem privilegiați că avem investitori italieni puternici și dispuși să aducă în continuare capital în Arad, să susțină și să creeze locuri de muncă, să dezvolte cercetarea, agricultura, industria alimentară, industria ușoară, industria grea, turismul, cultura”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

1.500 de companii

Iustin Cionca mai spune că din situația pe care a primit-o de la Camera de Comerț din Arad rezultă că firmele italiene din județul nostru au activate un număr de 2005 coduri CAEN. Este vorba de peste 1500 de companii, de la întreprinderi mici și mijlocii, la mari contribuabili care întregesc bugetul județului și bugetele localităților unde activează.

„Astăzi, profitând de aniversarea Centrului Cultural Italian din Arad, am dorit să ca printr-un gest simbolic să exprim recunoștința comunității arădene pe care o reprezint față de investitorii noștri italieni. Dumneavoastră sau proprietarii afacerilor pe care le reprezenți, ați adus, au adus în Arad, milioane, poate zeci de milioane de euro. Unii poate chiar mai mult. Față de această încredere pe care ne-ați acordat-o, față de efortul pe care l-ați făcut, față de sacrificiile personale ale unora dintre dvs, recunoștința noastră poate fi doar simbolică. Dvs. vă transmit astăzi recunoștința noastră, printr-un gest care mi-aș dori să vă demonstreze că vă prețuim și că sunteți importanți pentru administrația Aradului! Prin acordarea medaliei Centenar, recunoaștem contribuția importantă pe care ați avut-o în evoluția Aradului modern în perioada de după Revoluție și ne exprimăm speranța că în ciuda unor greutăți inerente relațiilor de lungă durată, relația dintre investitori și noi va continua să rămână una productivă, în beneficiul dumneavoastră și al comunității noastre”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Cocktail și concert

Evenimentul a continuat cu un cocktail oferit la Primăria Municipiului Arad decătre viceprimarul Călin Bibarț, și cu un spectacol de gală susținut de Filarmonica de Stat Arad cu prilejul aniversării Centrului Cultural Italian din județ.