Arad: Ce spune ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, despre „acţiunile de provocare ale Federaţiei Ruse

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, care este și senator PSD Arad, a participat, duminică la Arad, la cele mai mari comemorări ale Detaşamentului Păuliş, ocazie cu care a răspuns la întrebările mass media despre avioanele militare ruseşti care, în ultima vreme, se apropie tot mai des de spaţiul aerian românesc şi zona de la Marea Neagră.

 

Ministrul Mihai Fifor a acuzat că este vorba despre „acţiuni de provocare ale Federaţiei Ruse”.

 

 

”Vedem că și zilele acestea s-a desfășurat un exercițiu militar uriaș, este modalitatea Federației Ruse de a arăta că reprezintă o forță și că poate reprezenta oricând o amenințare. Noi spunem că de la ocuprea ilegală a peninsulei Crimeea, Federația Rusă practic de învecinează cu noi, dar lucru acesta, desigur, nu ne ridică o problemă. Noi ca țară membră NATO, împreună cu Polonia, asigurăm practic un echilibru pe flancul estic al Alianței. Suntem în orice moment pregătiţi să apărăm această parte a NATO, Armata României îşi îndeplineşte cu maximă rigoare obligaţiile asumate în calitate de membru al NATO”, a mai declarat ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

Întrebat dacă se impun măsuri suplimentare pentru apărarea spațiului aerian, ministrul Mihai Fifor a declarat că ”nu este cazul de așa ceva”, adăugând că „să nu uităm că România este principalul furnizor de securitate şi de stabilitate în această zonă, între Marea Neagră şi Balcanii de vest”.

 

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a participat, duminică, la Arad, la cele mai ample manifestări pentru CEREMONIILE DEDICATE CELEI DE-A 74-A COMEMORĂRI A DETAŞAMENTULUI PĂULIŞ, care au început încă de sâmbătă. În cursul zilei de duminică au avut loc ceremonii în Piața Avram Iancu, din centrul municipiului Arad, la Monumentul Ostașului Român, dar şi defilare militară, concerte susţinute de către Fanfara Militară de la Timişoara şi expoziţie de tehnică şi armament militar.

 

Elicopterele şi avioanele militare, care au făcut exerciţii de recunoaştere, vineri, nu au mai participat la manifestare, autorităţile locale şi centrale acuzându-se reciproc de lipsă de comunicare.

 

Manifestările comemorează luptele duse de armata română pentru apărarea defileulu mureş şi criş în faţa trupelor horthyste, în septembrie 1944. În linia întâi a luptei au intrat elevii şcolii de subofiţeri Radna.  Pe Valea Mureşului şi-a continuat înaintarea Divizia hortisto-ungară ‘Budapesta’, cu un efectiv de circa 20.000 de militari, înaintarea fiindu-i oprită în zona Păulişului de către un detaşament român format din trei batalioane de elevi de la Şcoala de subofiţeri în rezervă de la Radna, un batalion din Regimentul 9 infanterie şi divizionul 61 artilerie grea, numărând în total puţin peste 1.800 de militari. Ostaşii români au rezistat eroic timp de o săptămână unui inamic superior atât ca număr, cât şi ca tehnică de luptă, până la sosirea în zonă a marilor unităţi române şi sovietice care i-au determinat pe inamici să se retragă.