Arad: Ce zice premierul Viorica Dăncilă despre protestele care au loc pe unde merge prin țară

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Arad, referindu-se la protestele care au loc pe unde merge, că „progresul într-un judeţ nu se face nici cu jigniri, nici cu ţipete” şi a afirmat că „dacă vrei să faci lucruri bune, vii cu proiecte”.

„Nici mie nici colegilor mei nu ne este teamă, nu avem niciun fel de probleme să venim la Arad, la Timişoara sau în alte judeţe. Nu ne sperie nici ţipetele, nici jignirile, pentru că progresul într-un judeţ nu se face nici cu jigniri, nici cu ţipete. Într-un judeţ, dacă vrei să faci lucruri bune, vii cu proiecte, cu obiective şi le pui în practică. Eu vedeam aici un pol al civilizaţiei (…), iar ceea ce se întâmplă acum – câţiva cetăţeni vin şi jignesc – nu cred că caracterizează această zonă, nu caracterizează Aradul. Cred că este mult mai important să nu punem accentul pe dezbinare, pe jigniri, ci să avem o listă de proiecte. Dar cei care nu au proiecte încearcă să ascundă aceste lucruri şi vin cu jigniri, cu dezbinare, cu lucruri urâte”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă s-a declarat „siderată şi uimită de modul în care unii înţeleg să acţioneze, crezând că vor câştiga inima românilor”.

Premierul s-a aflat, vineri, într-o vizită de câteva ore în judeţul Arad, alături de mai mulţi miniştri, între care cel al Sănătăţii, al Finanţelor, al Agriculturii şi al Culturii. Delegaţia guvernamentală a vizitat obiective din oraşul Lipova şi a avut discuţii la Prefectura Arad cu privire la finanţarea unor proiecte.