Arad: Cea de-a 12-a ediție a Sărbătorii Trandafirului, în cel mai mare rozariu din sud-estul Europei

Ceade-a 12a ediţie a ”Sărbătorii Trandafirului“ va avea loc sâmbătă 8 iunie la Rozariul (Eutopia Gardens) care se aFlă în localitatea Mândruloc din judeţul Arad.

La evenimentul, care este organizat de către de către Fundaţia Eutopia Gardens în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, participă studenţi şi personal academic de la mai multe universităţi din România, elevi şi profesori de la prestigioase unităţi de învăţămât, firme cu preocupări în domeniile artă, cultură, educaţie.

Evenimentul vizează petrecerea unor zile în mijlocul naturii, prilej de discuţii, întâlniri, schimb de păreri, precum şi participarea la un program artistic, printre care recitaluri de poezie, muzică vocală şi instrumentală, dansuri, paradă creaţii vestimentare, expoziţii de artă sau diverse workshop-uri.  ManiFestărea au loc cu începere de la ora 10.

Evenimentul are loc în cel mai mare rozariu din ţara noastră şi chiar din sud-estul Europei, care poate fi vizitat gratuit tot sezonul.

Rozariul este situat lângă DN7. Parcul se întinde pe 25 de ha, din care 3 ha sunt plantate cu trandafiri, iar celelalte suprafeţe sunt pentru colecţiile de plante perene, arbori ornamentali şi zona cu livadă. Este cel mai mare rozariu din ţară şi are peste 2.000 de soiuri de trandafiri, mulţi dintre ei premiaţi cu aur la diferite competiţii internaţionale.  Organizatorii speră ca românii să redescopere frumuseţea trandafirilor, o floare ce ar putea redaspaţiilor verzi frumuseţea şi nobleţea de altă dată.