Arad: Cel de-al 6-lea focar de pestă porcină africană, confirmat în județul Arad. 3 localități sunt afectate

Celde-al 6-lea focar de pestă porcină africană a fost confirmat, luni, în județul Arad, într-o localitate învecinată cu celelalte 2, unde mai există asemenea focare.

Conform directorului executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, medicul Viorel Agud, noul focar a fost descoperit într-o gospodărie din comuna Felnac, în care existau patru porci. Probele biologice analizate au confirmat boala la toate cele patru animale, care au fost sacrificate.

Șase focare sunt în evoluţie în acest moment în judeţul Arad, două în gospodării din satul Sânpetru German, două la mistreţi de pe fondul de vânătoare al acestui sat, un focar într-o gospodărie din satul Zădăreni şi focarul confirmat în Felnac.

În total, 27 de porci domestici au fost ucişi de autorităţi, în timp ce vânătoarea mistreţilor de pe fondul de vânătoare din Sânpetru German continuă, până la eliminarea celor aproximativ 140 de animale sălbatice din zonă, care ar fi responsabile de răspândirea virusului.

Arad: AUDIO Activitățile sportive și de altă natură în pădure, interzise în tot județul Arad. Plus, covor cu dezinfenctanți pe drumul care ce duce la pădurea de la marginea Aradului. Motivele