Arad: Cel puțin 1.000 de tone de roșii, prin programul „Tomata” din Arad. Cu 20 la sută mai multe dosare

Cel puţin 1.000 de tone de roşii vor produce, în sere şi solarii, legumicultorii arădeni care au solicitat subvenţii de la stat prin programul „Tomata”, în cadrul căruia au fost depuse 228 de dosare, cu 20% mai multe decât în urmă cu un an.

Şeful Direcţiei Agricole Arad, Ioan Martin, a declarat, joi, că 110 producători de roşii în spaţii protejate au început deja livrarea pe piaţă, iar procedurile de verificare a tuturor celor 228 de dosare sunt în curs, însă doar patru producători au fost găsiţi neeligibili până la această dată.

„În funcţie de câţi solicitanţi declaraţi eligibili pentru subvenţii vor fi la data de 15 iunie, termenul-limită până la care producătorii pot dovedi că au livrat spre vânzare tomatele, se va stabili şi valoarea subvenţiei pentru fiecare, din bugetul naţional alocat programului. Un producător poate obţine cel mult 3.000 de euro pentru un teren cu suprafaţa minimă de 1.000 de metri pătraţi, dacă are şi o producţie de cel puţin 3.000 de kilograme la această suprafaţă”, a mai declarat Directorul Direcției Agricole, Ioan Martin.

Cererea pentru subvenţii prin programul „Tomata” a crescut faţă de sesiunea de finanţare din urmă cu un an, pentru ciclul întâi de producţie, când au fost depuse sub 200 de dosare la nivelul judeţului Arad.

Aproape jumătate dintre producătorii care au intrat în program sunt din zona localităţii Apateu, de unde au fost depuse 110 solicitări de subvenţionare, iar din zona Seleuş au fost depuse 40 de dosare. Deşi zona Curtici-Macea este una de tradiţie în cultivarea tomatelor, aici existând şi un festival anual dedicat producătorilor, doar 15 dosare au fost depuse pentru subvenţii.

„Motivul este acela că, deşi în Macea şi Curtici sunt mulţi producători de roşii, ei au solarii şi sere mai mici de 1.000 de metri pătraţi şi nu sunt eligibili pentru a intra în program. Încercăm să-i încurajăm să investească şi să îşi mărească spaţiile protejate de producţie”, a mai declarat Directorul Direcției Agricole, Ioan Martin.

În total, se estimează că doar legumicultorii arădeni înscrişi în acest program vor avea o recoltă de aproximativ 1.000 de tone de tomate, în acest ciclu de producţie.