Cele2 blocuri sociale pe care primăria municipiului Arad le construiește pe strada Tarafului vor fi gata mai devreme decât se stabilise inițial.
Viceprimarul Municipiului Arad, Călin Bibarț, a verificat stadiul lucrărilor.
„Așa cum poate țineți minte, acum aproape 1 an de zile, 1 an de zile și vreo două săptămâni, eram pe strada Tarafului, unde turnaseră fundația și începuseră lucrările pentru 2 blocuri sociale, am fost acum în vizită acolo. Sunt la stadiul de finisaje. Graficul lucrărilor este în avans. Deci, putem fi optimiști, față de contract, care ar trebui să se încheie în cursul lunilor octombrie-noiembrie, cele 2 blocuri vor fi date în folosință probabil în prima jumătate a anului, ceea ce nu poate decât se ne bucure. Este încă o dovadă și o încercare a adminsitrației de a se apleca și asupra oamenilor cu probleme, asupra oamenilor aflați în nevoie”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
„Strada Tarafului, zona străzii Tarafului, fiind o zonă în care primăria a mai investit în ultimii ani în astfel de locuințe sociale, avem în continuare cerere și suntem obligați ca să ne străduim să asigurăm condiții de locuințe civilizate și moderne pentru oamenii cu care viața nu a fost, să spunem, prea darnică”, a mai declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
64 de apartamente cu 1 și 2 camere
Pentru a soluţiona cel puţin o parte din solicitările pentru locuinţe sociale, administraţia locală a început în toamna anului 2017 construcţia a două imobile cu două etaje, pe fostul amplasament al Pieţei Sânnicolau Mic, care era obor de animale.
Fiecare bloc va avea câte 32 apartamente (20 apartamente cu o cameră şi 12 apartamente cu 2 camere) prevăzute cu baie proprie şi bucătărie/chicinetă.
Blocurile vor fi racordate la toate utilităţile necesare, inclusiv gaz metan, fiind dotate cu Centrale termice proprii la parter.
În jurul blocurilor se va amenaja o reţea de circulaţie carosabilă, platforme de parcare, spaţii verzi cu plantaţii de arbori şi arbuşti de tip parc cu bănci de odihnă.
Investiţia muncipalităţii se ridică la 7 milioane de lei.