Arad: Compania ENEL, reacție după ce un primar din județul Arad s-a declarat „revoltat” de costurile mari ale avizelor. „Sunt reglementate de legislatie”

Grupul Enel a reacţionat după criticile lansate de un primar din judeţul Arad, care s-a declarat „revoltat” de taxele impuse de distribuitorul local de energie electrică pentru emiterea unor avize. Compania susține că acestea sunt reglementate de legislaţie.

Conform companiei ENEL, „regulile specifice privind emiterea de avize (ca de exemplu, avizele de amplasament) precum şi suportarea costurilor asociate emiterii acestora de către solicitanţii lor sunt stabilite în legislaţia aflată în vigoare, cu titlu de exemplu: Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, Ordinul ANRE nr. 25/2016 privind aprobarea metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea, Ordinul ANRE nr. 114/2014 pentru aprobarea tarifelor de emitere şi actualizare a avizelor tehnice de racordare, a certificatelor de racordare şi a avizelor de amplasament. Ca atare, atât existenţa acestor costuri, precum şi cuantumul lor, sunt reglementate de legislatia în vigoare, astfel că acestea nu sunt nici stabilite şi nici reglementate de către distribuitorii de energie electrică”

Compania face precizări şi cu privire la amplasarea pe domeniul public al stâlpilor.

„În ceea ce priveşte existenţa stâlpilor pe terenurile de proprietate publică, menţionăm faptul că proiectarea, realizarea şi punerea în funcţiune a tuturor reţelelor sunt efectuate conform normativelor tehnice şi legislaţiei în vigoare la acel moment, astfel că taxe adiţionale pentru ocuparea domeniului public de către elementele de reţea nu pot fi impuse de către autoritatea locală”,a mai declarat compania ENEL.

Ce a reclamat primarul comunei Zăbrani, Marian Toader

Primarul comunei Zăbrani din județul Arad, Marian Toader, se declară „revoltat” de taxele impuse de distribuitorul de energie electrică ENEL pentru emiterea unor avize necesare proiectelor pe care primăria are în derulare. Marian Toader şi-a prezentat nemulţumirile pe Facebook, unde a postat şi o factură primită de la E-Distribuţie Banat SA, pentru ca localnicii să afle cum o parte din banii comunei merg pe avizele necesare proiectelor. Primarul scrie că pentru ca în sfârșit să poată începe lucrările de asfaltare a unei străzi în localitatea Chesinţ, în lungime totală de 700 metri, are nevoie de un ultim aviz de la ENEL pentru care primăria trebuie să plătească o taxă în sumă de aproape 6.000 lei (5.696,98 lei!) Asta, în condiţiile în care Enel, pentru cei peste 3.500 stâlpi pe care îi are în proprietate pe raza comunei Zăbrani, plăteşte drept taxă ZERO LEI, mai spune primarul Marian Toader.

Primarul a mai declarat că zeci de mii de lei sunt plătiţi anual către E-Distribuţie Banat SA, companie care face parte din grupul Enel, pentru ca anumite proiecte să poată fi derulate în comună. Edilul a spus că legea nu-i permite să aibă o poziţie similară faţă de companie, chiar dacă e privată, iar primăria nu poate taxa compania pentru stâlpii de pe domeniul public al comunei pentru că există o lege specială, ceea ce nu e corect.

În cazul străzii de 700 de metri care urmează să fie asfaltată, lucrările se ridică la suma de 360.000 de lei.

Arad: AUDIO Un primar din județul Arad, „revoltat” de costurile avizelor necesare de la distribuitorul de energie electrică ENEL. „Au anumite legi speciale. Banii de la Guvern noi finanțăm o companie privată. Chiar nu e corect, sper că se va sesiza cineva”