Arad: Concurs inedit, în apropierea Paștelor, într-o localitate din județul Arad

Pentru copiii dintr-o localitatea din județul Arad, apropierea sărbătorii de Paște le-a adus un concurs inedit… Zeci de copii au participat la un concurs de bătut toaca, anunță site-ul Arhiepiscopiei Aradului, episcopiaaradului.ro.

Concursul, care a avut loc în Parohia Prunișor, a reunit circa 30 de copii și tineri, fiecare dintre aceștia având câte un rol de îndeplinit. Astfel, unii au fost jurați, iar alții concurenți. La final fiecare participant a fost răsplătit pentru munca depusă printr-o diplomă și câteva cărți.

Conform Pr. Florin-Ioan Avram, scopul principal al evenimentului a fost, în primul rând, ca tinerii să redescopere comorile satului românesc, una dintre acestea fiind și „bătutul toacei” și totdată de a petrece timp împreună.
Concursul s-a încadrat perfect în contextul anului omagial al satului românesc.

Conform Pr. Florin-Ioan Avram, într-un text apocrif siriac, care datează din secolul al V-lea sau al VI-lea, se consemnează faptul că după ce Noe a finalizat construirea arcăi, Dumnezeu i-a poruncit să facă o toacă din lemn și, de asemnea, și un ciocan din același lemn, cu ajutorul căreia informa poporul de iminența potopului și în același timp, îi îndemna să se pocăiască și să se convertească. Este o dovadă că toaca are fundamente vechi-testamentare.

Sursa info și foto: episcopiaaradului.ro