Arad: Cunoscutul actor, Florin Piersic, distins, cu Colanul Marii Uniri, cea mai înaltă distincție acordată de către Arad în Anul Centenar

Cunoscutul actor român, Florin Piersic, a fost distins, miercuri seara, cu Colanul Marii Uniri, cea mai înaltă distincție acordată decătre Arad în Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918. Evenimentul a avut loc la sfârșitul conferinței „Florin Piersic, pur și simplu” pe care celebrul artist a susținut-o miercuri seara pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad.

Publicul a avut parte de o seară de neuitat în compania binecunoscutului actor care, pe lângă povești adevărate din viața sa, relatate cu hazul binecunoscut, a recitat poeme, a interpretat melodii care i-au marcat tinerețea și a susținut momente de măiestrie actoricească.

Astfel, publicul arădean a avut parte de o seară de neuitat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în compania uneia dintre cele mai importante personalități ale Teatrului Românesc, artistul Florin Piersic.

Sala Teatrului a fost arhiplină, peste 500 de arădeni fiind prezenți la spectacolul „Florin Piersic, pur și simplu”, eveniment organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în cadrul proiectului „Întâlniri cu personalități”.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și vicepreeședintele Sergiu Bîlcea, i-au conferit maestrului Florin Piersic cea mai înaltă distincție a Anului Centenar acordată de Arad, orașul unde s-a scris viitorul Transilvaniei Românești, Colanul Marii Uniri! Distincția a fost acordată în numele Comisiei Centenar, condusă de primarul Aradului,  Gheorghe Falcă.

„Dialogul maestrului cu arădenii, savurat de întreaga sală, s-a întins pe durata a peste două ore și a stârnit ropote de aplauze. Florin Piersic este un titan al Teatrului Românesc, inclus indiscutabil în patrimoniul cultural al României”, a declarat președintele Consiliului Județean AradIustin Cionca.

Și pentru ca regalul să fie complet, spectatorii au vizionat înregistrări inedite din arhiva personală a marelui actor, înregistrări care nu au mai fost făcute publice, din primele emisiuni de televiziune și din primele filme care poartă semnătura Florin Piersic”.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad și Gheorghe Falcă Facebook