Arad: Cunoscutul alpinist român Torok Zsolt, din Arad, autor al mai multor premiere mondiale și naționale, a decedat în Munții Făgăraș. Vicepremierul Mihai Fifor: „Rămas bun, prieten drag… Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Cunoscutul alpinist român Torok Zsolt, din Arad, a decedat în Munții Făgăraș, au confirmat, sâmbătă, vicepremierul Mihai Fifor, proaspăta sa soție Laura Nădăban și șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

„Alpinistul român a fost găsit decedat. Se pare că a căzut din zona de abrupt. (…) A căzut printre stânci în zona îrfului Negoiu”, a precizat salvamontistul.

Alpinistul a fost căutat mai multe ore de către echipe ale Salvamont Sibiu şi Argeş, de jandarmi sibieni şi argeşeni dar şi de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne.

Vicepremierul și ministrul de interne Mihai Fifor a postat sâmbătă pe contul de Facebook o fotografie cu Zsolt Torok însoțită de mesajul: „Rămas bun, prieten drag… Dumnezeu să te odihnească în pace!”.

Ramas bun, prieten drag…Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Publicată de Fifor Mihai pe Sâmbătă, 17 august 2019

Și proaspăta lui soție, Laura Nădăban, cu care se căsătorise în cursul lunii iulie, a postat pe contul ei de Facebook mesajul: „cel mai frumos și pur suflet a plecat dintre noi! Zsolt Torok”.

Cel mai pur si mai frumos suflet a plecat dintre noi! Zsolt Torok

Publicată de Laura Nadaban pe Sâmbătă, 17 august 2019

Torok Zsolt era autorul mai multor premiere naționale și mondiale.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan. Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu mai fusese urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc.

Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinşti români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

Mai multe informații despre reușitele lui Torok Zsolt găsiți pe pagina sa de internet la adresa torok.ro secțiunea „expediții”.