Arad: Debitul Crișului Alb, de 8 ori mai mare decât media multianuală, în zona Chișineu-Criș din județul Arad

Debitele celor trei Crişuri se menţin crescute în prezent, fiind de câteva ori mai mari decât mediile multianuale, în condiţiile unor noi avertizări hidrologice de cod galben şi cod roşu de inundaţii, a informat luni, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri.

Conform comunicatului ABA, pe râul Crişul Alb, la staţia Chişineu Criş (judeţul Arad), debitul este de opt ori mai mare decât media multianuală, pe râul Crişul Negru, la staţia Zerind ( în judeţul Bihor), debitul este de două ori mai mare decât media multianuală, iar pe râul Crişul Repede, la staţia Oradea, debitul este de trei ori mai mare decât media multianuală.

„La ora actuală, se înregistrează depăşiri ale cotelor de apărare la staţiile hidrometrice: Chişineu Criş (jud. Arad), pe Crişul Alb, unde cota de atenţie este depăşită cu 142 cm, la Sărsig (jud. Bihor) pe valea Fânaţelor, unde cota de atenţie este depăşită cu 21 cm şi la staţia Ghileşti (jud. Satu-Mare), pe valea Checheţ, unde cota de atenţie este depăşită cu 44 cm”, se mai arată în comunicat.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Bihor, cele mai semnificative precipitaţii s-au înregistrat la staţiile hidrometrice din Tărian- 64 l/mp, Marghita- 42,5 l/mp, Chiribiş- 39,8 l/mp, Aleşd- 38,2 l/mp şi la staţia hidrometrică Sânmartin- 33,1 l/mp.

„În noaptea de duminică spre luni, (…) pe fondul precipitaţiilor abundente şi al scurgerilor pe versanţi, au avut loc revărsări pe Valea Izvor în localitatea Aleşd, pe Valea Secătura în localitatea Peştiş şi pe Valea Huta în localitatea Lugaşu de Sus. Angajaţii ABA Crişuri au intervenit în mod special în zona podurilor pentru a degaja blocajele formate de viituri. Aceste fenomene au afectat mai multe gospodării din zonă, dar şi lucrările de apărare de tip consolidare mal cu piatră brută, pe o lungime de 20 m, pe Valea Izvor şi consolidarea din gabioane, pe o lungime de 250 m pe Valea Secătura”, a declarat directorul ABA Crişuri, Ionel Avrigeanu.

De asemenea, sâmbătă şi duminică angajaţii Sistemului Hidrotehnic Independent Crişul Alb din cadrul ABA Crişuri au intervenit în localitatea Ciungani (jud. Hunedoara) unde Valea Prăvăleni a măturat mai multe drumuri, poduri şi gospodării.

Pe tot parcursul avertizărilor hidrologice, specialiştii ABA Crişuri fac măsurători şi monitorizări în regim special, astfel încât informaţiile să ajungă prompt la toate instituţiile responsabile cu intervenţia în caz de inundaţii.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare hidrologică de cod galben şi cod portocaliu pentru Bazinul Hidrografic Crişuri valabilă în intervalul 22.06 ora 12,00 – 25.06 ora 24,00.