Arad: Delegație importantă din orașul din China care are cel mai mare port din lume, interesată de Arad. Are 7 milioane de locuitori și PIB de 150 de miliarde USD

O importantă delegație din orașul în care se află cel mai mare port din lume a fost, vineri, la Arad, a anunțat, vineri seara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, care a și găzduit întâlnirea cu oficialii chinezi. Este vorba despre o delegație din oraşul Ningbo, provincia Zhejiang, din China.

Delegație din China a fost formată din 8 persoane, în vreme ce partea românească a fost reprezentată decătre președintele Camerei de Comerț Arad, Gheorghe Seculici, președintele Consiliului JUdețean Arad, Iustin Cionca, și viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Președintele Camerei de Comerț Arad, Gheorghe Seculici, a făcut o scurtă prezentare a stării economice a judeţului Arad, a prezentat oportunitățile de investiții în zonele libere Arad și Curtici şi şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini orice iniţiativă chineză în judeţ, menită să consolideze relaţiile economice între Arad şi Ningbo.

“Cunosc modelul chinez de dezvoltare și îl apreciez foarte mult, am convingerea că Aradul poate beneficia de această relație aflată astăzi la început. Mi-am propus ca Aradul să fie un centru al afacerilor chinezești în Europa Centrală și de Est și să deschidem la Arad un centru de medicină chineză tradițională”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, domnul Iustin Cionca.

„CCIA Arad şi-a dezvoltat în ultimii doi ani foarte mult relația cu Republica Populară Chineză. Concurenţa între ţări, regiuni, județe pentru atragerea investiţiilor străine este foarte puternică. Toate județele din România încearcă să aducă investitori străini, să le ofere anumite facilităţi, pentru a-i atrage. În această concurenţă, cred că Aradul are multe atuuri pentru a fi cu un pas în fața celorlalte județe, dar pentru acest lucru este nevoie de o colaborare puternică la nivel instituțional, pentru ca pârghiile de care dispunem să facă un tot unitar”, este de părere preşdintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.

Președintele Consiliului Județean Arad, IUstin Cionca, a declarat că și-a propus ca Aradul să fie un centru al afacerilor chinezești în Europa Centrală și de Est și să se deschidă la Arad un centru de medicină chineză tradițională.

“Dezvoltarea relațiilor China-UE au o mare importanță pozitivă pentru cele două economii și pentru redresarea economiei mondiale. Sper că judeţul Arad va deveni un important portal pentru a atrage investitori din China, pentru a aprofunda prietenia dintre popoarele celor două țări prin cooperarea economică şi comercială”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Orașul Ningbo are statut de oraş cu cel mai bun mediu investiţional din China

Conform secretarului general al Consiliul Chinez pentru Promovarea Comerţului din Ningbo, Dafang ZHAO, „cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, un PIB de 150 de miliarde de USD, Ningbo este recunoscut prin dimensiunea economică, istorică, universitară şi culturală. Este unul din oraşele pilot din China în domeniul inovării, având statut de oraş cu cel mai bun mediu investiţional din China. Ningbo dispune de cel mai mare port la nivel internaţional, fiind primul port din lume cu o capacitate de trafic de peste un miliard de tone pe an”.

Din delegația oficială chineză au făcut parte:
1. Zheng SU – Staff, China Council for the Promotion of International trade, Ningbo Sub-Council, Ningbo Chamber of International Commerce
2. Dafang ZHAO – Secretary General, China Council for the Promotion of International trade, Ningbo Sub-Council, Ningbo Chamber of International Commerce
3. Weibing YAN – Vice Director, Business Bureau of Ningbo District
4. Rong ZHANG – General Manager, Ningbo Dijia Vida Trading Co., Ltd, Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce
5. Yuancheng HU – General Manager, Ningbo Jinyuan(G.S) Electricity Co.,Ltd, Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce
6. Xianghua ZHENG – President, Ningbo Zhonglin Foreign Trade Co., Ltd., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce
7. Chengzhi ZHANG – General Manager, Ningbo Sunshine Exhibition Co.,Ltd., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce
8. Lizhong YOU – President, Ningbo Mejia(Meqi) Tool Co., LTD., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce