Arad: Deșeuri medicale, descoperite chiar de copii, într-un parc din centrul Aradului

Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite chiar decătree copii, zilele trecute, în Parcul Pădurice din centrul municipiului Arad, a anunțat Poliția Locală Arad.

Agenții spun că au primit la Dispecereatul Poliției Locale informații cu privire la existența unor obiecte periculoase și anume ace și seringi utilizate de către anumite persoane, acestea fiind depistate de către copiii care se jucau în zona Parcului Pădurice din Arad.

Polițiștii locali și voluntarii Asociației ASPA „One Life”, solicitați prin intermediul dispeceratului, s-au deplasat la fața locului, au localizat și ridicat respectivele obiecte în vederea colectării lor în recipiente special destinate categoriei de materiale tăietoare și înțepătoare din clasa deșeurilor medicale cu risc biologic ridicat.

Acestea urmează să fie predate companiei speciale de colectare a deșeurilor periculoase, ulterior fiind distruse.