Două filme de succes rulează în grădina de vară de la „Arta” din centrul Aradului, vineri și sâmbătă, au anunțat, miercuri, Centrul Municipal de Cultură și Primăria Arad.
Astfel, vineri, 12 iunie, veți putea vedea filmul românesc “Jurnalul familiei-escu”, regizat de Șerban Georgescu.
“Jurnalul familiei-escu” este, de fapt, povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: fix aşa cum stau lucrurile într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi dezbinat în toți acești ani.
Prin definirea câtorva „elemente”, precum: limba, naționalitatea, religia, mâncarea, sportul, politica, războiul, agricultura, șantierele, tradițiile, muzica sau moda, filmul conturează un portret al felului în care cele enumerate mai sus ne-au influenţat şi modelat familia.
În tot acest demers, regizorul caută răspunsurile împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu și este ajutat de arhive personale de la zeci și zeci de oameni.
Sâmbătă, 13 iunie, veți putea vedea comedia neagră “Lajkó, țigan în cosmos”, regia Balázs Lengyel. Pelicula ne dezvăluie faptul că prima ființă trimisă în spațiu nu a fost câinele Laika, ci ungurul Lajkó.
La începutul anului 1957, Uniunea Sovietică decidă să-i acorde Ungariei onoarea de a trimite primul cosmonaut în spațiu. Cel mai potrivit candidat este Lajos Serbán, cunoscut de toți ca Lajkó, a cărui viață de pilot reflectă iubirea lui dintotdeauna față de stele și fascinația lui față de spațiul cosmic. Când este selectat pentru această misiune îndrăzneață, nu bănuiește că adeverirea visului său nu este deloc la voia întâmplării.
Cele 2 filme vor fi proiectate cu începere de la ora 21.30. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare la telefon 0257/280526 (marți-joi între orele 8-17, vineri între orele 8- 14) sau [email protected].
În caz de vreme nefavorabilă proiecțiile vor fi reprogramate. Proiecțiile sunt organizate de Primăria Municipiului Arad, prin intermediul Centrului Municipal de Cultură Arad.