Arad: FOTO VIDEO Imagini impresionante cu inundații din mai multe localități din județul Arad

Mai multe intervenții ale pompierilor din Arad sunt în desfășurare, marți după masă, ca urmare a efectelor ploilor torențiale din ultimele ore.

ARADCU 00 INUNDATII ISU ARAD MA04IUN

Publicată de Realitatea De Arad pe Marţi, 4 iunie 2019

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, la Sebiș se intervine pentru salvarea unei vaci care a fost luată de o viitură, la Slatina de Mureș se intervine pentru îndepărtarea unui copac căzut pe șosea, iar în localitaea Guravăii se intervine pentru inundanții.

Mai multe localităţi din Arad au fost afectate de ploi torenţiale, pe alocuri cu grindină, fiind inundate gospodării, astfel că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a trimis în ajutor echipaje cu motopompe pentru evacuarea apelor.

Şi în localităţi din zona comunelor Gurahonţ și Bârzava au fost inundate gospodării, iar pompierii intervin pentru a ajuta localnicii să evacueze apele.

De asemenea, în judeţ s-au înregistrat şi vijelii, mai ales pe Valea Mureşului, fiind rupţi copaci care au căzut inclusiv pe şosele.

Marţi după-amiază, judeţul Arad a fost sub atenţionare de cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină, fiind prognozate cantităţi de până la 45 de litri pe metru pătrat.

Sursa foto-video: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad