Arad: Hoț căutat pentru că are de executat 2 condamnări, prins la Arad, după ce tocmai mai comisese un furt

Un hoț care era urmărit național pentru a face pușcărie în 2 dosare de furt a fost prins, la Arad, dupăce tocmai mai comisese un furt.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, polițiștii au fost sesizați de agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că un bărbat a sustras din casa de marcat a unei societăți comerciale 200 de lei. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana, fiind vorba despre un bărbat de 50 de ani, din județul Iași.

Mai mult, ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele bărbatului există două mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de furt, emise de magistrații Judecătoriei Roman (01 aprilie a.c.- 2 ani) și ai Judecătoriei Galați (09 aprilie a.c. – 2 ani).

Prejudiciul cauzat a fost recuperat. Bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal pentru furt, dar pentru condamnările anterioare, a fost dus direct în Penitenciarul Arad.