Arad: Incendiile de vegetație uscată au făcut ravagii la Arad. Cel mai mare a cuprins 30 de ha. În total, 32 de incendii în weekend

Peste 110 misiuni au avut pompierii din Arad în weekend, dintre care 32 de incendii de vegetație uscată. Cel mai mare incendiu s-a întins pe circa 30 de ha fiecare, zeci de pompieri și voluntari intervenind câteva ore pentru a le lichida.

Publicată de Realitatea De Arad pe Luni, 1 aprilie 2019

Cel mai mare incendiu de vegetație uscată a fost în satul Nădăș. S-a întîns pe 30 de ha și a fost stins după circa 7 ore.

Conform purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „în acest weekend au fost 37 de incendii, 71 intervenții SMURD, 3 misiuni asistență persoane și 4 misiuni de asigurare. Din cele 37 de incendii, 32 au fost de resturi vegetale, vegetație uscată, miriște, litieră cu suprafețe aproximative cuprinse intre 50 mp și 30 ha”.

„Am mai intervenit pentru stingerea incendiilor la 2 case, 1 anexă si o magazie. Toate cele 7 subunități de intervenție au executat misiuni zi și noapte, cele mai dificile interventii de stingere fiind ale Secției Bârzava, Detașamentului Ineu si Detașamentului Sebiș”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

„Sămbătă Detașamentul de Pompieri Arad în cooperare cu Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență Curtici, au intervenit în orașul Curtici pentru stingerea unui incendiu la o locuință. Intervenția a durat mai puțin de 45 de minute, au ars bunuri din interior, casă fiind salvată datorită intervenției promte a pompierilor voluntari și profesioniști. Cauza probabilă a incendiului, foc deschis în spații închise”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Sursa foto-video: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad