Arad: Incendiu în apropierea unei foste unități militare din municipiul Arad

Două incendii de proporții au avut loc, sâmbătă, în două cartiere din municipiul Arad, iar intervenția promptă a polițiștilor locali a făcut ca incendiile, dintre care unul s-ar fi putut solda cu pierderi de vieți omenești,să fie lichidate la timp, au anunțat Poliția Locală și Primăria Municipiului Arad.

Ajunse rapid la fața locului, echipajele aflate în patrulare în zonele Sânnicolau Mic și Gai au apelat, de îndată, numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția Detașamentului de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Au ars o miriște din proximitatea balastierei 1 situate în vecinătatea albiei râului Mureș, în zona Sânnicolau Mic, precum și un perimetru din apropierea unității militare Gai, în vecinătatea zonelor rezidențiale de pe strada Bogdan Voievod și strada Nouă. În acest de-al doilea caz, intervenția polițiștilor locali a avut un rol decisiv, în condițiile în care o persoană găsită dormind într-o anexă aflată la doar câțiva metri de locul de desfășurare a incendiului a fost evacuată la timp din respectiva locație.

Sosite de urgență la fața locului, echipele de pompieri au demarat procedurile de lichidarea incendiilor ce riscau să se propage în zonele învecinate.