Arad: La Arad, a început procesul în captura de droguri a anului 2018 din România

La Tribunalul Arad a început procesul în cazul capturii de droguri a anului 2018 din vestul țării, a anunțat DIICOT.

Procurorii DIICOT au trimis în judecată un cetățean turc care a fost prins, pe 21 august 2018, în timp ce încerca să introducă în România 5 tone de anhidridă acetică, care este precursor de heroină, și 20 de kg de cocaină.

Drogurile erau ascunse într-un TIR din Georgia, care, conform documentelor, transporta ansambluri industriale din Germania în Turcia. Turcul a încercat să introducă drogurile în țară prin cel mai mare punct de trecere a frontierei din România, cel de pe autostrada Nădlac-Arad.

Cazul este în faza de prezentare a cererilor și excepțiilor și de traducere a unor documente din limba turcă, procesul fiind pe rolul Tribunalului Arad.

Ce spune DIICOT

La data de 10.12.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. Y., cetăţean turc,pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi operaţiuni ilegale cu precursori de droguri.

Filmul capturii

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că la data de 21.08.2018, în jurul orei 05,50 inculpatul A. Y s-a prezentat la controlul de frontieră de la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota, jud. Arad, pe sensul de intrare în România, în calitate de şofer al unui ansamblu rutier înmatriculat în Georgia, format din cap tractor şi semiremorcă.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul este angajat în calitate de şofer la o societate comercială cu sediul în Batumi – Georgia, societate care are ca obiect de activitate transportul de mărfuri.

Astfel, societatea comercială fiind în derularea unor contracte comerciale cu o altă societate de intermediere transporturi, a efectuat un transport legal cu mărfuri pe ruta Germania (două societăţi comerciale, în calitate de importatori de cupru) – Turcia, mărfurile transportate fiind ansambluri destinate fixării cuprului, proces tehnologic care s-ar fi desfăşurat în Turcia, firma aflată pe teritoriul acestei ţări, fiind exportatoare de cupru, autovehiculul implicat în acest transport licit fiind cel condus de către inculpatul A. Y.

În urma controlului ansamblului rutier organele poliţiei de frontieră au depistat, sub patul şoferului amplasat în cabina capului tractor, o geantă din material textil, de culoare neagră, în care se aflau 20 pachete având logo-ul ‘DIAMOND, care conţineau cantitatea de 20018,7 grame cocaină.

De asemenea, în semiremorcă au fost identificate 5 (cinci) recipiente (butoaie), protejate cu armură metalică şi material OSB, cu capacitate de 1000 litri fiecare, care conţineau cantitatea totală de 5000 litri anhidridă acetică.