Arad: Locomotiva trenului București-Budapesta, deraiată în județul Arad. Circulația feroviară, blocată complet

Incident feroviar, sâmbătă, în județul Arad. Locomotiva trenului internațional care circulă pe relația București-Budapesta a deraiat în zona comunei Săvârșin, din județul Arad.

Publicată de Realitatea De Arad pe Sâmbătă, 2 martie 2019

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „acum puțin timp, locomotiva unui tren care se deplasa pe relația București-Budapesti Keleti a sărit de pe șine. Nu sunt pagube materiale, de asemenea, nu sunt victime, în acest moment, efectuându-se lucrări pentru remedierea situației”.

Se estimează însă că vor exista întârzieri mari.

Conform unor informații, este vorba despre trenul Rapid 74/1, care este ieșit de pe linie in Săvârșin.

Este întreruptă circulația feroviară între Vărpdia de Mureș și Săvârșin. Nu sunt victime, nu este este afectată circulația rutieră.

Știre în curs de actualizare.

UPDATE CFR Circulația trenurilor, deviată

Conform CFR, ruta internă a trenului era Braşov – Curtici.

Conform purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, „în jurul orei 13,15, locomotiva trenului a deraiat de un boghiu”, la ieşire din staţia Săvârşin.

„Trenul circula pe relaţia Braşov – Curtici, iar circulaţia este întreruptă. Pentru a asigura continuitate în traficul feroviar, în perioada în care se va interveni pentru repunerea pe şină a boghiului, s-a luat măsura ca trenurile de rang (internaţionale şi interregio) să circule deviat, pe ruta Ilia – Lugoj – Timişoara – Arad, iar pentru trenurile locale (regio) se va asigura transbordare cu mijloace auto”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

În urma incidentului, nu au fost înregistraţi pasageri răniţi şi nici pagube materiale însemnate.

Trenul R 2750 este oprit în Săvârşin.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au informat că incidentul a avut loc la circa 300 de metri de staţia Săvârşin, fără a fi afectat şi traficul rutier. AGERPRES/(AS – autor: Marian Buga, editor: