Arad: AUDIO Mai mulți români care vin în țară pe jos s-au plâns prefectului de Arad, Gheorghe Stoian, că transportatori clandestini le cer sute de euro pentru a-i duce în județele de domiciliu

Controale în zona frontierei de vest, după ce mai mulți români care au revenit în ţară, în ultimele zile, pe jos, s-au plâns prefectului judeţului Arad că transportatori clandestini le cer sute de euro pentru a-i duce din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I în judeţele din care provin. Echipaje de poliţie sunt mobilizate la graniţă pentru a descuraja astfel de practici.

Prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian, a declarat că atunci când autoritățile merg la frontieră, aceşti şoferi care practică preţuri exagerate dispar, așa că a cerut Poliției să facă verificări în mod permanent şi să ia măsurile legale. Echipaje de poliție monitorizează mai multe zone în care ajuns posibilele victime ale speculanților, cum ar fi zona punctul de trecere a frontierei Nădlac I, în Gara Mare din Arad, dar şi pe traseu, pentru a descuraja astfel de practici.

Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian.

În ultimele 24 de ore au existat în jur de 1400 de persoane care au intrat în ţară pe jos, pe la Nădlac I, iar în ziua precedentă au fost aproape 2.000.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca acești oameni pot să plece acasă cu mijloace de transport proprii, adică să vină o rudă sau o cunoştinţă să îi ia de la graniţă, cu mijloace de transport puse la dispoziţie de autorităţile locale contra cost, dar mai pot contracta, închiria legal mijloace de transport.

Autobuzele autorităţilor îi duc pe călători în gările din Timişoara sau Oradea, de unde au mai multe legături feroviare către alte judeţe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat că „poliţiştii rutieri desfăşoară activităţi preventive în vederea descurajării încălcării legislaţiei” cu privire la transportul în comun de tip taxi, dar că deocamdată nu au fost aplicate sancţiuni.