Arad: Măsuri speciale, la derby-ul vestului UTA Arad – Poli Timișoara. Recomandări. Jandarmeria Arad: Accesul, cu începere de la oa 11.30

Jandarmeria Arad, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” al Județului Arad, asigură măsurile de ordine publică pentru siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele AFC UTA Arad și ACS ASU Politehnica Timișoara, care are loc sâmbătă. cu începere de la ora 13.30, pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad.

Conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 11.30, iar pentru a evita neplăcerile produse de aglomerări în zona caselor de bilete și a punctelor de acces în tribune, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion și să-și ocupe locurile inscripționate pe documentele de acces”.

„De asemenea, având în vedere faptul că în zona apropiată stadionului de fotbal, accesul în parcări va fi restricționat, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun pentru deplasare la/de la stadion”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Jandarmeria Arad susține campania ,,Alege Să Fii Fair Play’’, iar o serie de recomandări pe care ar fi bine să le respectați pentru a nu avea probleme cu legea atunci când asistați la meci, le găsiți pe contul de Facebook al Jandarmeriei Arad.

Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion, se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Ca la fiecare meci de fotbal, jandarmii spun că așteaptă din partea spectatorilor să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică. Pentru a preveni apariția unor astfel de situații, Jandarmeria Arad recomandă tuturor participanților la meciul de fotbal, să respecte indicațiile echipajelor de jandarmerie și să evite implicarea în conflicte.

De asemenea, atunci când cetățenii au cunoştinţă despre săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita direct sprijinul jandarmilor.