Arad: Ministrul Apărării, Mihai Fifor, măsuri extreme pentru Cetatea Aradului. Ce cere Primăriei Arad, iar dacă nu va primi, amenință cu proces

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, care este și senator PSD Arad, a a anunțat, vineri, că a dispus măsuri în vederea urgentării introducerii Cetății Aradului în circuitul civil.

Ministerul Apărării Naționale a solicitat vineri, 26 octombrie, Primăriei Municipiului Arad, printr-o scrisoare adresată primarului Gheorghe Falcă de către ministrul Mihai Fifor, iniţierea demersurilor privind transmiterea cazarmei din Gai din domeniul public al Municipiului Arad, în domeniul public al statului și darea acestuia înapoi în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în scopul reabilitării obiectivului de către minister, cu fonduri de la bugetul statului.

Anunțul a fost făcut decătre Minsiterul Apărării Naționale într-un comunicat de presă în care se reamintește că în anul 2010, prin Hotărârea de Guvern nr. 1100, Cetatea Aradului a fost trecută din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, în vederea valorificării potenţialului istoric şi cultural, prin reabilitarea şi aducerea acesteia în circuitul civil.

Acea hotărâre de Guvern a condiționat expres acest transfer de reabilitarea și aducerea la standardele necesare, din fondurile proprii ale administraţiei locale, a Cazarmei din cartierul Gai, în care să fie redislocată unitatea militară aflată în prezent în Cetatea Aradului, respectiv Batalionul 191 Infanterie, precum și de transferul către M.Ap.N. a 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, realizate prin programe ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Având în vedere că autoritățile locale ale Municipiului Arad nu au îndeplinit aceste obligații, ministrul apărării naționale a dispus ca M.Ap.N. să își asume reabilitarea viitoarei cazărmi a batalionului, în unitatea din Gai, prin eforturi proprii, cu fonduri de la bugetul de stat, în vederea relocării Batalionului 191 Infanterie și eliberării în cel mai scurt timp a Cetății Aradului, pentru revenirea acesteia în circuitul civil, așa cum a fost decis în urmă cu opt ani.

În acest sens, M.Ap.N. a solicitat Primăriei Municipiului Arad să-i pună la dispoziție documentațiile tehnico-economice, în scopul demarării lucrărilor în cel mai scurt timp, fără a se cere Statului Român despăgubiri pentru cheltuielile aferente documentațiilor tehnice efectuate până acum.

Ministerul Apărării spune că această soluție se impune, în primul rând, ca urmare a condițiilor improprii în care își desfășoară în prezent activitatea militarii Batalionului 191 Infanterie în incinta Cetății Arad.

MAPN nu poate investi nici în Gai, nici în Cetate, pentru că ambele cazarme sunt la Primăria Municipiului Arad

În același timp, având în vedere starea avansată de degradare în care se află construcțiile din incinta Cetății, există pericolul transformării acestora în ruine, situație în care responsabilitatea asupra unui asemenea potențial eveniment va reveni exclusiv Primăriei Municipiului Arad, M.Ap.N. fiind în imposibilitatea angajării unor cheltuieli, întrucât imobilul nu se mai află în administrarea armatei, ci în domeniul public al Municipiului Arad, încă din anul 2010.

Primăria Arad nu a reușit să facă nimic în cazarma din Gai, cu excpeția unor licitații pentru studiile tehnice.

Dacă Primăria Arad nu va aproba transmiterea cazarmei din Gai, Ministerul Apărării spune că va da primăria în judecată, în condițiile în care susține că autoritatea locală nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin protocolul de colaborare.

Cetatea Aradului, construită de către împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea

Cetatea Aradului se întinde pe mai multe zeci ha în centrul Aradului, este unul din cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă, în zona de vest a ţării. Planul a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea, iar cetatea a fost construită între după sistemul Vauban, în formă de dublă stea cu 6 colţuri, între anului 1763 şi 1783. Până în1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.

Cetatea este una dintre cele mai bine cetăţi Vauban coservate în estul Europei, un avantaj fiind tocmai faptul că este în grija militarilor.