Arad: O femeie a murit într-un incendiu care a avut loc în curtea unei biserici din județul Arad

O femeie de 55 de ani din localitatea Căpruţa, judetul Arad, a murit, miercuri după-amiază, în timp ce încerca să stingă, alături de alte trei persoane, un incendiu de vegetaţie uscată scăpat de sub control, în perimetrul bisericii din localitate.

Conform martorilor care au relatat ulterior incidentul poliţiştilor, câţiva localnici din satul Căpruţa au dat foc vegetaţiei uscate, pentru a curăţa un teren din perimetrul bisericii, însă flăcările au scăpat de sub control. Persoanele implicate au încercat să stingă flăcările, însă o femeie de 55 de ani, rudă cu preotul, a fost găsită ulterior moartă, carbonizată.

Localnicii cred femeia a căzut inconştientă din cauza fumului dens din jurul său, iar hainele sale s-au aprins, însă medicii legişti urmează să stabilească exact cauza decesului.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, „poliţiştii au fost sesizaţi telefonic despre incidentul petrecut în curtea Bisericii Ortodoxe, iar un echipaj s-a deplasat la faţa locului”.

„După ce a efectuat lucrări de curăţare a vegetaţiei uscate căreia i-a dat foc, femeia a fost găsită decedată. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni”, a  mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.