Arad: O inedită carte despre cum s-a trasat granița României cu Ungaria, lansată, miercuri, la Arad

O inedită cartedespre viața și pregătirile din orașul Nădlac, județul Arad, pentru Marea Unire de la 1918, dar și despre modul în care s-a trasat, în acele vremuri granița de vest a României, este lansată, miercuri, la Biblioteca Județeană A.D.Xenopol din Arad.

Cartea „De la Nădlac la Alba Iulia“, care este scrisă de către Gabriela Adina Marco, prezintă amănunte inedite despre efervescența locuitorilor Nădlacului în preajma înfăptuirii Marii Uniri.

Cine a cerut, în mod special, ca să fie în România și a decis cel mai vestic oraș al graniței cu Ungaria

Printre altele, în prefața cărții se spune: „În toamna anului 1918, urmând apelul făcut de Consiliul Naţional Român Central (CNRC), cu sediul în Arad, locuitorii Nădlacului – ca şi românii din întreaga Transilvanie – s-au pregătit intens pentru a participa la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie. La puţin timp după aceea şi celelalte comunităţi etnice din zona Aradului, şi nu numai, au aderat la Rezoluţia Unirii adoptată la Alba Iulia. Dacă prin tratatele de pace cu Austria de la Saint-Germain (10 septembrie 1919) şi cu Ungaria de la Trianon (4 iulie 1920) s-a recunoscut de către puterile învinse, dar şi de alte state, o stare de fapt stabilită de români prin forţa armelor şi prin voinţa întregului popor, unele probleme s-au ridicat odată cu stabilirea graniţei de vest a României (cu Ungaria şi cu Serbia). În final s-a ajuns la compromisul valabil până astăzi. În procesul stabilirii frontierei pe linia actuală, un rol deosebit de important l-au avut slovacii din Nădlac şi împrejurimi, care au cerut insistent Comisiei Interaliate de Trasare a graniţei ca teritoriile unde ei locuiesc şi muncesc să treacă sub jurisdicţia autorităţilor de la Bucureşti“.

Moderatorii evenimentului vor fi conf.univ.dr. Maria Dagmar Anoca și dr. Doru Sinaci.

Cartea „De la Nădlac la Alba Iulia“ este lansată, miercuri, 30 ianuarie, în Sala Astra a bibliotecii județene din Arad cu începere de la ora 14.