Grădinița cu program prelungit „Palatul Fermecat” din municipiul Arad va fi reabilitată termic cu fonduri europene, după ce contractul a fost semnat marți, a anunțat, miercuri, Primăria Municipiului Arad.
Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, având în vedere importanța clădirii, deficiențele constatate, precum și necesitatea intervenției în vederea asigurării unor condiții optime de funcționare, administraţia locală a decis să includă unitatea de invăţământ preşcolar pe lista investiţiilor prioritare.
Se vor face lucrări de izolare termică a fațadei, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, instalarea de panouri solare pentru producerea apei calde, refacerea finisajelor interioare şi lucrări de reparații la învelitoare.
Prin realizarea acestei investiţii se urmăreşte atât asigurarea unor condiții de funcționare care să se alinieze cerințelor europene în domeniu, cât şi asigurarea unui consum anual de energie primară din surse regenerabile.
Valoarea totală a proiectului este de 1.758.025,71 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile este de 1.296.921,76 lei. Lucrările ar trebui să fie gata în 10 luni.