Aproape 20 de misiuni au avut pompierii din Arad în ultimele zile pentru a înlătura zăpada și țurțurii de pe clădirile publice din municipiul Arad.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectorartului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „Detașamentul de Pompieri Arad a executat în ultimele 3 zile 17 misiuni doar pentru îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor de gheață de pe clădirile publice din municipiul Arad”.
„Intervențiile au fost făcute cu ajutorul echipajului cu autospeciala de 42 de metri. Zăpadă și țurțurii de gheață constituie un potențial pericol pentru trecători. Cele 17 misiuni se adaugă alte zeci de intervenții de SMURD și de stingere a incendiilor”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectorartului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Zăpada de acoperiș și țurțurii de pe clădiri trebuie îndepărtați decătre cetățenii care dețin clădirile. Cei mai mulți oameni apelează însă la seriviciile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad