Arad: Primăria Municipiului Arad a anunțat că începe distribuirea lotului 2 de cu produse de igienă de la Guvern și Uniunea Europeană

Primăria Municipiului Arad a anunțat, marți, că de miercuri, 24 iunie, începe distribuirea lotului 2 de cu produse de igienă de la Guvern și Uniunea Europeană.

Produsele sunt distribuite prin „Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD”.

Produsele de igienă se vor distribui începând cu data de 24 iunie de la depozitul situat în Parcul industrial UTA, hala 61 , (lângă magazinul CBA). Distribuția se face de luni până vineri între orele 9-17.

Mai multe informații puteți obține la telefon 0357/427507 și 0726/131555.

Produsele alimentare vor fi distribuite la o datăce va fi anunțată din timp.

Categorii de persoane beneficiare:
a)    persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b)    familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
c)    persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la lit. a) şi b).

Pachetele de produse POAD se ridică personal de către beneficiari, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire pentru produsele respective.