Arad: Problema care reprezintă un pericol tot mai mare pentru tineri, bullying, dezbătută cu elevii Arad 

110 de copii de la Liceul Tehnologic din orașul Chișineu Criș, județul Arad, au aflat, în aceste zile, cum să nu cadă victime sau cum să nu practice fenomenul de bullying, adică luarea în derârere, umilire sau bătăie de joc în rândul tinerilor.

Totul s-a întâmplat în cadrul unei campanii a Jandarmeriei, Poliției și Bisericii Ortodoxe din Arad, iar la întâlnire a fost prezent și cunoscutul sociolog și criminolog italian, Luca Vicenti.

„Evenimentul a fost organizat de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, împreună cu Arhiepiscopia Aradului și Asociația Pro Prietenia. Seminarul și dezbaterile au fost coordonate decătre agentul șef adjunct din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Ciprian Tocan, cu concursul invitaților: Luca Vicenti (sociolog, criminolog și scriitor italian, ale cărui cărți și cercetări socio-criminologice stârnesc de ceva timp interesul mass-mediei italiene), locotenent Valentin Bosoncea, reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Arhim. Teofan Mada, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului”, informeză site-ul Arhiepsicopiei Aradului, episcopiaaradului.ro.

„Comportament de luare în derâdere a cuiva, de umilire”

Conform preotului arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, fenomenul care îngrijorează tot mai mult, bullying, este definit ca fiind un comportament de ostil/ de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.

„Există un fenomen urât în aceste timpuri, care trebuie să ne îngrijoreze, în educație: bullying. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament de ostil/ de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Putem discuta despre bully-ing fizic, verbal, sexual sau psihic. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament și atitudine similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă sau în alte medii. În cadrul dialogului cu cei prezenți s-a pus întrebarea : în școala voastră, în cartierul vostru, există vreo persoană de care voi vă bateți joc, pe care îl/o luați în râs pentru că are acel defect, pentru că este așa, pentru că este altfel, pentru o anumită însușire, pentru un anumit caracter? Gândiți-vă. Acest comportament se numește bullying. Cei prezenți au fost îndemnați să nu facă niciodată bullying și să nu permită să se facă bullying în școala lor, în cartierul lor, să nu-și bată joc de un coleg din școală, de pe stradă, din cartier. Rămâne întrebarea : Au înțeles? Dar noi înțelegem ? Și noi, educatorii, cum trebuie să ducem înainte educația, cu ce limbaj? Cu cel al minții, cu cel al inimii și cu cel al mâinilor, cu implicare! Cu toții ne dorim școli în care relațiile de colaborare, colegialitate, respect, acceptare și prietenie primează. În fond, vorbim despre locul în care copiii obțin deprinderi esențiale și dezvoltă relațiile definitorii pentru viitorul lor”, scrie părintele Teofan Mada pe episcopiaaradului.ro.

„Impresionați de feedback-ul primit din partea elevilor”

„Așa cum am promis, am fost prezenți la Liceul Tehnologic din Chișineu Criș (…) unde am desfășurat o activitate preventiv-educativa pe linia prevenirii violentei in școli și a bullying-ului. Am fost impresionați de feedback-ul primit din partea elevilor și suntem mândri că putem contribui, alături de părinți și dascăli, în formarea și educația copiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Autoritățile spun că asemenea campanii prin școlile din județul Arad vor continua.