Arad: Raport AJOFM: Interes tot mai scăzut faţă de ocuparea locurilor de muncă vacante 

Județul Arad se confruntă cu interes tot mai scăzut față de ocuparea locurilor de muncă vacante, arată un raport al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

Conform unui AJOFM, prezentat la Prefectura Arad, perioada 2016 – 2019 s-a remarcat printr-o scădere constantă a numărului de şomeri şi a ratei şomajului, dar şi o creştere a numărului locurilor de muncă vacante în județ.

Documentul mai arată că s-a mai remarcat „numărul mic de persoane care au accesat locurile de muncă vacante, din cauza interesului scăzut pentru încadrarea pe piaţa muncii, atât a şomerilor, cât şi a tinerilor absolvenţi”.

Raportul AJOFM precizează că numărul de şomeri a scăzut de la 4.948 în octombrie 2016, la 3.193 în octombrie 2019, iar rata şomajului în judeţ este una dintre cele mai mici din ţară, în scădere de la 2,29% la 1,49% în ultimii trei ani.

Numărul locurilor de muncă vacante anunţate la AJOFM Arad a crescut în anul 2019 la peste 2.500, iar în prezent numărul acestora este de aproximativ 1.500. Judeţul Arad s-a situat la nivel naţional, în majoritatea lunilor din anul 2019, pe primele locuri între judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile.

Cele mai multe angajări se fac în industria auto, cea textilă şi în vânzări.

Raportul complet poate fi citit pe pagina de internet a Prefecturii Arad la adresa ar.prefectura.mai.gov.ro sau aici cu link direct https://ar.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/13/2019/12/punctul-1-12-2019.pdf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.