Arad: Reguli noi într-o intersecție extrem de circulată din Arad

O nouă modificare în circulația rutieră din municipiul Arad a intrat în vigoare joi, a anunțat Primăria Municipiului Arad.

Imagine

Este vorba despre intersecția dintre străzile Abatorului și Dr. I. Rațiu, unde a fost montat indicatorul „Acces interzis” pe sensul de mers dinspre strada Prof. Dr. A. Ardelean spre strada Abatorului. Astfel, conducătorii auto care vor dori să ajungă totuși pe strada Abatorului vor trebui să vireze obligatoriu spre strada Dr. I. Rațiu, iar apoi în intersecția cu strada Griviței vor putea vira la stânga.

Șoferii care vin pe strada Abatorului pe sensul de mers spre strada Prof. Dr. A. Ardelean, trebuie să știe că segmentul de drum cuprins între strada Griviței și intersecția cu strada Dr. I. Rațiu devine de azi ,,Sens unic”.

Indicatoarele rutiere au fost montate și au fost aplicate marcajele corespunzătoare pe partea carosabilă.

Modificarea are ca și scop fluidizarea siguranței și dirijarea circulației rutiere în intersecția menționată anterior, mai spune municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.